Succes cu conotații internaționale pentru o firmă din Vâlcea. Producător de detergenti, odorizanti, balsamuri, degresanti, detartranti, solutii anti-calcar, solutii anti-rugina, solutii pentru geamuri, sapun lichid, inalbitori de rufe și parfumuri ambientale, compania BOZO, fondată în anul 1995 în Râmnicu Vâlcea, s-a dezvoltat an de an atât din punct de vedere al tehnologiei, cât și producerii […]
În perioada 20-22 iulie 2017, Parcul Central Brezoi se va transforma într-un templu al notelor muzicale şi al energiilor pozitive. Nu mai puţin de 16 formaţii de elită şi invitaţi speciali vor purta localnicii şi turiştii într-o poveste de vară, de munte, cu toate esenţele muzicale în stare pură. Timp de trei zile, Asociaţia Mentor […]
Turiştii aflaţi în staţiunea vâlceană Băile Olăneşti vor avea parte de o săptămână plină de surprize, muzică, petrecere. Începând cu 19 iulie, odată cu atestarea documentară a oraşului şi până pe 23, timp de 5 zile staţiunea va fi în sărbătoare. „Turiştii se vor relaxa pe acordurile muzicii populare şi pot cumpăra obiecte de ceramică […]
Din 10 iulie 2017, showroomul Rotakt de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu se mută pe Bulevardul Tineretului nr. 1C, în incinta Family Center. Această relocare vine ca rezultat al tranzacției între proprietarii companiei Rotakt și investitorul NEPI, prin societatea Râmnicu Vâlcea Shopping City, accesul optim spre noul centru comercial fiind condiționat de demolarea actualului showroom Rotakt. […]
În această dimineaţă ANM-ul a venit cu veştile pe care nimeni nu dorea să le audă. În jumătate de ţară, mai exact în 19 judeţe şi Bucureşti, va fi cod ROŞU de caniculă. Avertizarea este valabilă sâmbătă. Valul puternic de căldura va ajunge şi în zona joasă de relief a judeţului nostru. Potrivit ANM, se […]
Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea şi S.C. Romprest Energy S.R.L. anunţă că în data de 23 iunie 2017, între orele 08.00-13.00, se va realiza colectarea gratuită a deşeurilor voluminoase şi deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) în 12 puncte de colectare de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea: – str. Crişan – coloana auto SPAIS (DADP) […]
Începand cu data de 1 iunie 2017 firma de transport MatDan reintroduce cursele speciale pe LITORALUL Românesc. Pentru rezervari: 0728.247.835 0786.194.193 Sursa: http://infopuls.ro
NEPI, cel mai dinamic investitor și dezvoltator imobiliar de retail din România și din Europa Centrală și de Est, continuă seria lansărilor de succes și inaugurează, la finalul acestui an, Shopping City Râmnicu Vâlcea, după deschiderea Shopping City Timișoara și Shopping City Piatra-Neamț din 2016. În urma unei investiții de 40 de milioane de euro, […]
DAMILA a marcat printr-o ceremonie aniversară împlinirea a 25 de ani de activitate pe piaţa materialelor de construcţii. La evenimentul desfăşurat în data de 25 mai au participat clienţi, furnizori, instituţii financiare şi societăţi de asigurare, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. Un număr de 350 de parteneri Damila, din ţară şi din străinătate, au […]
Crucea Roşie Vâlcea a făcut o nouă vizită de suflet. De data aceasta, au mers la familiile greu încercată de soartă din localitatea vâlceană Alunu. “Dezastru…..Dezolare….Deznădejde…şi cam atât am găsit în rândul celor 20 de persoane afectate de alunecările de teren (steril minier) de la Alunu, pentru că astăzi (n.r. 07 iunie) împreună cu voluntari, […]